Tag

poveste de iarnă

Interludii

Ninge-mi mult, iubire!

N inge-mi mult, iubire! Ninge-mi corpul în frigul în care-am ispășit o singurătate părută eternă… până la tine. Ninge-mi sufletul ce-a înghețat într-o solitudine aprinsă… până la tine. Ninge-mi ochii cu răcoarea de care credeam că nu voi mai scăpa nici atunci când voi sta singură într-o plapumă jignitor de atrăgătoare… până la tine. Te implor, ascultă-mi ruga, tu uns cristal de fericire… și lasă-mi-l doar mie. Ninge-mi eterna închisoare, în care am părut a sta, Ninge-mi inima cu mult soare, când te voi întărâta. Ascunde-te-mi haoticul sărut, rece, rece, dar nu…

Share:
Continue reading...
Povești

Iubesc un Drum de iarnă

— Fundal — L-am văzut acum câteva luni, dintr-o pură greșeală. La început nu mi-a atras atenția, nu părea a avea nimic special, deosebit. Ajunsesem să îl întâlnesc în fiecare zi, aproape. Îmi era alături un timp destul de îndelungat, surprinzător, niciodată nu ne săturam de prezența celuilalt. El era întotdeauna înconjurat de prietenii lui, de cei ce-l cunoșteau de mult mai mult timp decât mine, iar eu veneam cu singurătatea mea gălăgioasă să-i țin tot lui companie, iar el, în schimb, mereu îmi acorda întâietate, îmi acorda întreaga lui…

Share:
Continue reading...
Povești

M-am jucat cu inima Amurgului

—- Fundal —- M-am jucat cu inima Amurgului… Privirile ni s-au întâlnit într-o toamnă târzie de noiembrie. Eu clipeam ca soarele dimineții prin răsuflul nopții, iar el, dând dovadă de o maturitate rară, dar și de o irascibilitate aparte, m-a poftit la o vorbă de-un cuvânt tăcut. Trebuie să recunosc, nu mi-a plăcut la început. Anii au trecut, așa cum și eu treceam pe lângă el fără să-i acord cea mai mică atenție. Dar el era întotdeauna acolo. Mă săruta în liniște în clipe grele prin tăcerea lui furtunoasă. Mă…

Share:
Continue reading...
Povești

Umbre de Decembrie – Poveste – Partea I

-M-am gândit să-ți arăt și soundtrack-ul care m-a inspirat la această primă parte… Apasă.- U M B R E   D E   D E C E M B R I E Mâinile îi tastau neîncetat de ore bune. Mintea nu-i dădea pace o secundă, gândurile îi curgeau precum o cascadă învolburată într-un abis, iar ochii îi fugeau peste fiecare cuvânt precum vântul de toamnă care acoperă totul. Se opri. Își întinse mâna dreaptă după cana de ceai aproape rece, apoi luă o înghițitură. -S-a răcit, afirmă pentru sine, monoton, lipsit de…

Share:
Continue reading...