Așa te-ascunzi de lume și de tine, nici măcar răul nu-l mai vezi în bine

octombrie 31, 2015

De-a dreptul eu acum, o poveste îți voi spune. Nu-i în versuri, nu zâmbi. A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată, Un timp pierdut printre străini Și o pierdută fată. Soarele și luna, norii și o stea, O priveau cu dăruire, Însă ea Nici nu clipea. Ba clipea, ce-i drept, de-a pururi, Însă nimeni n-o vedea. De-a întunericului…

Flirtul bolții cerești

decembrie 26, 2014

— Fundal — Zăbovesc în miez de noapte asupra unor lucruri cu greu înțelese de zi. Soarele mi-e paznic al drumului, iar cerul treaz îmi e hartă a timpului pierdut. Oricât aș zăbovi pe timp de zi asupra unor lucruri, e ca și cum m-aș gândi că înot într-o apă limpede, pură, inocentă, aflându-mă totuși pe lună. De aceea mă…

Stelele se văd doar din întuneric…

august 19, 2014

Stelele se pot vedea doar din întuneric.

Așa cum ar trebuii să fim văzuți și noi. Să fim văzuți nu doar în floare și miere, ci și în ploaie și în miez de noapte.

Și când soarele răsare, stelele, noi, ne ascundem sub același nor, de fiecare dată.

Ziua-i lungă și însorită, însă nu mă pot vedea. Noaptea-i infinită, iar întunericul mă înconjoară, însă mă privesc mai clar ca niciodată.

”Sunt bine – totul e bine”. Obișnuim să ne spunem asta pe timpul zilei. „Nu sunt bine. M-am săturat. Vreau să plâng. Vreau să stau singur/ă. Vreau să iubesc. Îmi doresc să treacă asta. Nu mai suport. E frustrant. ” . Obișnuim să gândim asta în timpul nopții.

Când avem nevoie, nimeni nu-i lângă noi. Când totul redevine la normal… sau când au nevoie de noi, vin ca albinele la miere.

Și totuși … când vedem stelele din întuneric… suntem noi.