Studenție

Stres, challenge-uri și jurnal de sesiune ?!

D

espre anul II de facultate vei auzi multe: că este cel mai ușor an, că este cel dinaintea stresului cu licența *dacă faci doar 3 ani de facultate*, că este cel în care libertatea își spune cuvântul cu vârf și îndesat, că te-ai obișnuit cu materia în mare parte și știi ce așteptări să ai.

Eu am parte de aceste „auzeli”? Le înțeleg și le adopt și le și cred? Ei bine… NU!

Mai este doar o săptămână până la cele 5 colocvii pe care le am și deja mă simt super stresată în legătură cu totul. Partea proastă este că nu știu nici măcar de ce mă stresez, având în vedere că am adoptat deja ideea că nu notele mă fac, dar, obișnuită cu dublu sens din liceu, și bun și prost, să am note bune, nu mă pot abține să nu citesc astfel încât să mă simt pregătită.

Recunosc, pot claca repede, deși asta înseamnă că mă fac puțin de rușine având în vedere că deja ar fi trebuit să încep sau cel puțin să încerc să mă controlez când vine vorba de managementul stresului și clacatului în situații care mă depășesc. Pe lângă faptul că sunt studentă, în primul rând sunt om: clachez, țip, plâng, arunc cu chestii. E o reacție normală a psihicului, deci stai liniștit/ă, te înțeleg dacă și tu pățești așa. 

După 2 pahare de șampanie în prag de an nou, 2017 m-a făcut puțin mai ambițioasă și mai aspră cu mine însămi: fără prea multă procrastinare pe blog căci nu rezolv nimic dacă scriu de 3 ori într-o săptămână cu pauză de o lună! Deci, m-am gândit să fac și eu bine-cunoscutul challenge de pe tumblr, dar și de pe diferite alte bloguri:

100 days of productivity !

Momentan nu pot spune că „recomand acest challenge” pentru că nu știu ce beneficii aduce, nu știu cum îmi afectează viața de zi cu zi, dacă o va face în vreun fel anume. Și, pentru că nu pot scrie 100 de articole doar despre asta, voi face un singur articol, cu poze personale, pentru fiecare 10 zile. Deci 10 articole, 100 de poze de productivitate. Merge? Să sperăm!

Că tot a venit vorba! Integrat în acest challenge, mi-am propus să fac și un Jurnal de Sesiune *inspirație de anul trecut de la draga Claudia Predoană ❤️ * , împreună cu niște TIPS-uri pentru studenți sau viitori studenți. În fond, în liceu înveți pentru note o carte într-un an, iar în facultate înveți CUM să înveți o carte în 3 zile. Asta dacă nu ești un student mult prea silitor pentru mine și înveți cartea înainte de sesiune cu 3 luni. Ăăăă, nu, atunci te rog nu mă mai urmării, mă depășești. 

Glumeam, continuă să citești, sunt chestii și pentru tine aici.

Acestea fiind spuse, ne citim peste câteva zile! ❤️

Share

Comments

comments

You may also like

Leave a Reply