3am

Îți iubesc calvarul fricii de a mă pierde

A

m rămas mută atunci când te-am privit în miez de noapte. Dormeai liniștit. Dormeai cu o siguranță furtunoasă căci… eram lângă tine, doar lângă tine. Ațipeam și eu, mâna tremurându-mi rușinos în momentul în care îți atingeam fugar părul dezordonat de pernă… sau poate de mine. Miroseai subtil a scorțișoară , dar asta pentru că îmbrățișările mele au rămas la tine pe piept, m-am apăsat peste tine cu o forță peste puterile mele. Trebuia să demonstrez universului că ești al meu, nu? Încă. Mereu.

 Te-am privit cu dor, deși te aflai lângă mine, cu o mână pe coapsa mea, parcâ arzându-mi-o cu iubire. Te-am privit cu drag, deși „drag” este o insultă haotică pentru ceea ce-ți port în inimă la momentul actual. Te-am adorat câteva clipe, până să mă surprinzi cu o încruntătură tipică ție și o ușoară întindere a gâtului. M-ai amuzat, dar am încercat să mă abțin să chicotesc, căci îmi plăcea să-ți păstrez liniștea în suflet. Și apoi te-am adorat în continuare.

Te-am văzut visând și am încercat să-mi imaginez ce fel de vise ai putea avea… Poate cu noi, poate că nu. Îți duceam dorul chiar și când visai, pentru că nu aveam certitudinea că mă vedeai pe mine. Haotic moment, când nu știu la ce te gândești atunci când ții ochii închiși. Îți duceam dorul chiar și când oftai, întorcându-te pe cealaltă parte a patului, abandonându-mi grozav de trist coapsa. M-am simțit singură, până să mă atingi din nou, de data aceasta luându-mi tot piciorul și ducându-mi-l peste al tău corp. M-ai împroprietărit, rebel mic!

Ți-am sărutat spatele. Ți-am văzut fiorii traversându-ți tot corpul. Știu, i-am simțit și eu. Ți-am sărutat spatele iară, de data aceasta apăsat, să-ți simt oftatul pe ale mele buze dornice de a te striga pe nume la 3 dimineața.

Dar m-am abținut, căci dormeai liniștit, ultimu-ți gând fiind siguranța că eram lângă tine… Îți uram îndoilelile. Dar te iubeam și te iubesc pentru calvarul fricii de a mă pierde. Te ador când îți faci griji, pentru că așa te asiguri că mă vei ține lângă tine, sub ochii tăi în care mi se oglindește sufletul. Te magnific și sublim ador atunci când ești atent la ceea ce-mi doresc, la ceea ce spun, povestesc, țip, șoptesc. În ciuda turmentațiilor pe care le rostesc, îmi șoptești „Off, iubire, bleago!”. Pentru că da, sunt bleagă, căci îți iubesc calvarul fricii de a mă pierde.

Mereu, întotdeauna.

Și cu o șoaptă de „încep să adorm și eu”, îmi trec subtil degetele al naiba de fricoase peste ale tale buze, cu speranța că măcar cu gândul te pot săruta și eu înainte să adorm în întregime. Dar, ce să vezi?
Sub degetele-mi copilăroase, tu mi-ai zâmbit ca un hoț.
Te-am prins, dragule! Te-am prins…

… și am adormit cu impresia că parcă deja simțeam mirosul cafelei de dimineață, adusă de tine, aproape adormit, mergând haotic prin casă și încercând să nu-mi pui mai mult de o linguriță de zahăr în cana mult prea fierbinte pentru tine…

Share

Comments

comments

You may also like

Leave a Reply