Personalmente

Devenim adulți sau o dăm în adolescență?!

Z

ilele acestea îmi place să spun despre mine și Marius că suntem niște „adulți adolescenți”. Pentru că la 21 de ani abia ce scapi de adolescență, realizezi că ar trebui să gândești și să acționezi într-un mod mai matur, să te gândești de 2, de 3, de 4 ori înainte să zici sau să faci ceva. Dar, treaba nu stă tocmai așa. Nu trebuie să îți propui sau să încerci să fii adult în mod special – toată maturitatea vine de la sine. Iar prin ceea ce trecem noi acum, putem spune că ne ajută să privim peste umăr adolescența și să îmbrățișăm o altfel de atitudine față de societate și față de noi înșine.

Devenim adulți. Ne alegem cu alți ochi anturajul. Ne gândim critic spre viitor, dar trăim în prezent. Dimineața la 9 ne uităm la desene, după-amiaza ne concentrăm pe facultate, chirie, cumpărături, nevoi/necesități, GICĂ! Ne facem planuri care ne păstrează copilăria intactă, dar ne propunem să fim observați cu alți ochi în afara intimității. Încercăm să ajungem la un echilibru.

Partea cea mai frumoasă? Că nu trecem prin greutăți singuri. Ne acceptăm problemele, le dăm glas și le aruncăm peste umăr după ce am învățat ceva din ele.

Și probabil că dacă nu aș fi iubit, nu aș fi reușit să înțeleg anumite lucruri singură. Dacă nu aș fi fost iubită, nu aș fi știut că este totalmente normal și constructiv să te plângi și să te ridici în ciuda întâmplărilor care răsar în cale. Dacă nu aș fi cunoscut fericirea printr-un zâmbet, nu aș fi realizat cât de mult contează să ai ACEA persoană lângă tine care să nu te judece și să te accepte așa cum ești. Răi sau buni, cunoaștem durerea, cunoaștem dezamăgirea, cunoaștem iertarea și… trecem mai departe. Ne ridicăm și sperăm ca ziua următoare să fie mai bună.

Devin adult. Dau de probleme pe care înainte nu le aveam. Ce-i drept, adulții își complică mereu viața cu inutilități. Am început să-mi fac griji pentru lucruri de care înainte nu mă preocupam. Sunt conștientă de greșelile mele, dar îmi este imposibil să nu iau acum mult mai des partea realistă în vedere, nu mai văd doar partea plină a paharului, ci și pe cea goală. Încep să realizez că ale noastre acțiuni și cuvinte, oricât de blânde ar fi, creează un uragan care ne ajunge din urmă.

Dacă nu aș fi iubit, nu aș fi știut cum este să-mi calc pe orgoliu, să renunț la a fi atât de încăpățânată, nu aș fi crescut într-o domnișoară ce își ține bărbia sus cu mândrie și nu aș fi învățat cum este să te uiți cu adevărat în ochii cuiva.

REVENIND LA VIAȚA DE ADULT CU MARIUS! Pentru că am fost prea serioasă până acum!

Suntem niște copii maturi, asta suntem! Eu una, fiind absolut încântată de couple goals Marzia& Felix (Pewdiepie), îmi doresc (și încercăm) să ajungem la un echilibru intim-profesional-social. De la cum vom locui împreună, cum vom echilibra sarcinile în casă, cumpărături – atingerea scopurilor profesionale și ce țin de facultate – la anturaj, prietenii rupte și altele create, la activități ca sportul, fotografia, vlogging-ul.

Este foarte greu să compui acest echilibru fără să cedezi de câteva ori pe parcurs sau fără să descoperi lucruri care poate te deranjează. Dar este și mai satisfăcător atunci când ceea ce ți-ai propus se și realizează.

Pentru mine, o persoană simplă cu dorințe mari, o zi absolut minunată este o zi productivă: de la o plimbare prin centru/parc, la scris pe blog, vlogging, chestii ce țin de facultate, curățenie generală, vizită undeva unde nu am mai fost sau o ieșire cu prietenii… toate acestea mă fac ca la sfârșitul zilei să pot spune „a fost o zi minunată! Haide mâine să facem asta și asta și ailalta…”

Fericirea vine din lucruri simple în viața noastră.

Și cred că asta contează cel mai mult, ca măcar la începutul vieții de adult, să știi să apreciezi lucrurile simple pe care le poți face, pe care le poți suporta și evolua și care la sfârșitul zilei să-ți aducă zâmbetul pe buze.

Acestea fiind spuse, am să merg acum să fac o salată verde cu roșii, castraveți, ceapă, ridichii, ou fiert și sos Caesar – pentru că sunt la dietă, IAR!

Share

Comments

comments

You may also like

3 Comments

  • Diana

    Eu nu stiu cum sunt, cred ca copilaroasa. Nu ma simt si nu consider ca sunt un adult la 18 ani si nici cand o sa am 20+ ani nu o sa ma consider asa. Noi decidem cum sa fim si cred ca devenim adulti numai in momentul cand o sa ne luam niste angajamente, cum ar fi sa avem grija de casa noastra, de familia pe care o sa ne-o cream. Pana nu o sa avem grijile pe care le au si parintii nostri, nu cred ca ne putem maturiza sau sa ne numim niste persoane mature.

    April 10, 2017 at 6:29 PM Reply
    • Amii

      Și asta este adevărat. Dar poți fi burlac care stai în apartament închiriat la 30 de ani și să fi o persoană matură, dar fără noroc. Maturitatea nu vine doar din lucruri materiale. Poți avea o gândire foarte matură și la 15 ani dacă ai trecut prin experiențe foarte grele și le-ai făcut față într-un fel sau altul și te-au maturizat. Poți fi infantil la 30 de ani și să nu știi ce e maturitatea pentru că ai stat în puful părinților. Contează experiențele prin care trecem, zic eu 😀

      April 11, 2017 at 8:40 AM Reply
      • Diana

        E adevarat. Maturitatea vine din mai multe cai. Nu zic ca nu sunt matura cand trebuie si in anumite situatii, dar nu sunt incat sa par un adult adevarat, asta si pentru ca nimeni nu cred ca m-ar lua in serios la varsta pe care o am si cred ca tot un copil sunt. Dar imi place sa fiu si mai energica, jucausa, sa incerc lucruri noi si sa ma bucur de ele.
        Si nici nu imi doresc sa ma maturizez repede sau sa par matura, consider ca o sa am timp destul si pentru asta.

        April 14, 2017 at 10:12 PM Reply

    Leave a Reply