(Anti)Sociali

Aș pleca în țări străine direct din studenție

Î

n primul rând, sunt o persoană – apoi o fiică – apoi studentă, un rezultat al societății. Unul din aceste roluri le acaparează pe celelalte două și mă determină să le ignor – mă determină să îmi doresc să fiu altcineva doar din dorința de supraviețuire – pentru că așa s-a ajuns în țara asta. Mă determină să vreau să plec, cât mai pot. Mă determină să vreau să ies, precum un nevinovat în pușcărie condamnat pe viață.

Dar să încep altcumva, pentru a te face să înțelegi.

Sunt o româncă modestă. Nu am pretenții de vile cu piscine dacă știu că nu am cum. Nu am pretenții de salariu de 100 milioane pentru că sunt sute și mii de oameni mai capabili ca mine și care au nevoie. DAR, deși iubesc din tot sufletul frumusețea acestei țări, căci avem ceea ce multe țări nu au – noi avem mare, avem munte, avem Colibița care le are pe „amândouă”, avem lanț muntos și râuri impresionante – avem Delta Dunării, Cazanele Dunării, avem orașe minunate – să nu mai spun că avem o cultură și niște tradiții absolut superbe – avem oameni care au contribuit la evoluția omenirii, care au făcut descoperiri impresionante.

Avem mâncăruri absolut delicioase, avem apă curată și o climă „cu de toate” – avem zăpadă de metri și căldură de 40 de grade. Avem litoral, avem festivaluri.

Avem resurse energetice, de la petrol, la gaze naturale, hidroenergie; avem resurse minerale (feroase, nemetalifere, roci de construcție), resursele biosferei – păduri, faună, arii protejate. Să nu mai vorbesc de fondul agricol – unde există un POTENȚIAL IMENS. DAR IMENS.

Avem, avem, avem. Avem cultură, peisaje – avem cu ce. Dar nu avem cu cine.

Și ce facem cu toate aceste resurse? Le ignorăm. Le distrugem. Le exploatăm ca să le exportăm. Le luăm cu scârbă și le lăsăm în voia Domnului. România are atât de multe de oferit propriului popor, în schimb totul trimite în afara granițelor. Nimeni nu mai investește în agricultură, mai ales pentru propria populație. Și de ce ar face-o? Pentru că aici primești 5 lei pentru ceva ce în străinătate, pentru sănătate, se dau sute și mii de euro. Mai știți când a crescut oul de îți puteai lua o garsonieră dacă strângeai câteva luni acele ouă și le vindeai?

Tot ceea ce noi producem, exportăm. Majoritatea oamenilor vor să existe schimbări – dar nu facem nimic cu vorbele. Nici măcar cu revoluțiile? Poate că ieșim în stradă. Poate că ne dorim schimbare și încercăm să facem asta cu pași mici, dar observabili, dar când știi că al tău guvern e format din fosile uscate, din dinozauri cu minte comunistă și de un egoism până la Dumnezeu – ce poți face? Când se uită la tine cu ochi sticloși și cu scârbă în cuvinte, când te scuipă în suflet când legile și le dau doar pentru ei – când pe tine te suflă vântul necunoscutului, iar ei pleacă în Madagascar pentru că din țară nu mai au ce fura – când tu muncești pe un salariu minim pe economie iar țara crește toate taxele, face 5 km de autostradă în 2 ani și consumă tot ce are mai bun România… cum să nu ți se facă scârbă?

Oamenii – acele fosile de care vorbeam – conduc țara spre un coș de gunoi al Europei din care, Dumnezeu știe ce mai putem face. Oamenii strică, oamenii pândesc propriile scopuri – oamenii distrug și ruinează atât țara, cât și populația din ea. Cei ce pleacă sunt condamnați în străinătate să ducă dorul propriei nații, dar când dorința de supraviețuire domnește chiar și în 2018, când știi că poți oricând să devii muritor de foame – pentru că dacă un ministru fură, el stă liniștit acasă, dar dacă tu furi, ești băgat la închisoare imediat. Pentru că în secolul 21 suntem cu 50 de ani în spatele evoluției altor țări, cel puțin. Pentru că aici, absolvenții lucrează după 4 ani de facultate la KFC pentru că nu au posturi din cauza fosilelor, din cauză că la 23 de ani nu au experiență de 20 de ani; din cauză că nu au bani să-și cumpere un loc de muncă; din cauză că nu toți suntem frumoși și ne permitem pe zâmbete la fel de frumoase să ne ridicăm. Pe muncă proprie rareori poate cineva să se ridice.

Să ajung la partea în care studenta de mine ar pleca.

Nu vreau să mă înțelegeți greșit. Nu aș pleca din țară pentru că (1)nu am ce face aici, (2) nu am încredere că lucrurile se vor rezolva odată și-odată (peste vreo 40 de ani când vor expira toate fosilele alea); (3)că mi-ar plăcea să fiu departe de părinți, de tot ceea ce iubesc aici.

Dar mă gândesc la viitorul meu, mai presus de toate. Mă gândesc la copii mei, mă gândesc la sănătatea mea, pentru că dacă nu mori pe stradă, la noi mori în spitale la cât de infecte sunt.

Apropo de spitale: aveți incredibil de mare grijă, căci la noi, practica de a reutiliza siringile e cea mai scârboasă chestie ever. RESIGILIEAZĂ și, în cazul în care vă arată că le desfac din ambalaj, asigurați-vă voi cu foarte multă atenție. Ei sunt obligați în prezența voastră să vă arate desigiliarea.

Mă gândesc că am făcut 3 ani de facultate din care cel puțin în următorii ani nu voi face nimic – pentru că din cauza unor divergențe – nu se eliberează dreptul de liberă practică. Așa că ce fac? Fac încă doi ani de master ca să nu fiu psiholog, ci asistent la cine știe ce firmă? M-am chinuit, m-am străduit atât ca să fiu luată peste picior iar de acele fosile obosite?

Nu zic că în străinătate totul este miere și bezele. Acea miere și acele bezele sunt datorate unei munci. Am locuit în Spania timp de 2 ani de zile – diferența chiar și atunci, când eram la pubertate, era enormă. Acum este și mai și. Stresul este mult mai scăzut. Și aș prefera de un milion de ori să fiu mai puțin stresată când vine vorba de viața profesională, decât să mă chinui și să plâng de nervi că locul pe care mi-l doream a fost cumpărat. Poate genunchi, poate bani, poate nepotism – cine știe?

Studenta de mine, acum, ar pleca. S-ar îndepărta de tot ceea ce este toxic – și poate asta este fugă din punctul multora de vedere. Dar dacă fuga asta este singura cale prin care îmi pot asigura un viitor mie, familiei, copiilor mei – atunci da, aș vrea să fug. Când vezi atâta nedreptate PE FAȚĂ de îți vine să verși și mațele din tine, da, cum să nu vrei să fugi? Cât te țin picioarele? Dragă cititorule – înainte de a sprijini oamenii din această țară – fă un inventar – se merită? Chiar merită? Avem atâția oameni care suferă din cauza celor de sus, avem atâția care încearcă să schimbe ceva, care nu dorm noaptea, care caută soluții peste soluții – ca să fie arestați, batjocoriți, luați peste picior, bătuți, maltratați, ignorați. Mi se face scârbă – cum să nu vreau să fug?

Când am locuit în Spania – nu am avut absolut nici o presiune. Presiunea de a lua capacitatea sau Bacalaureatul? Doamne ferește, ei nu au așa ceva! Voi nu realizați faptul că școala învață copii să se streseze încă din școala primară? Voi chiar nu realizați că stresul micșorează durata de viață?

Presiunea de a face 50 de pagini de teme la meditație pentru examenul la matematică? Nici vorbă. La școala unde am făcut eu – se bazau pe capacitățile individuale. În mine au observat capacități foarte bune de a învăța rapid și bine limbi străine – mă lăsau foarte ușor la matematică și se axau să mă învețe spaniola și engleza.

Ce dracu cu atâtea materii inutile la școală? Educație tehnologică? Desen? Religie? IEI NOTE DACĂ SPUI O RUGĂCIUNE ȘI DESENEZI UN COȘ CU FRUCTE? Țin minte că pe mine m-au pus să desenez PE STICLĂ O ICOANĂ CU UN SFÂNT. ÎN CLASA A III-A SAU A IV-A. SERIOS?!

Țara asta e distrusă total la educație – ne pun să învățăm la fel de mult la 50 de materii-toți vor rezultate foarte bune la toate – apare presiunea din partea părinților, căci trebuie să se mândrească la rude, apare presiunea ÎN GENERALĂ că muncește pentru capacitate să intri la un liceu bun. Dar FUCK THIS S***, POȚI FACE ORICE FACULTATE DIN ORICE LICEU. Și de ce să faci facultate, mă rog? Suntem obligați cumva? Păi… societatea cam așa spune. Familia cam așa spune.

Știu țări care sprijină cursuri de formare care îți asigură mai bine un loc de muncă decât 5 ani de facultate.

Așa că, România, TREZEȘTE-TE.

Oamenii au plecat, pleacă și vor să mai plece.

România, TREZEȘTE-TE.

Studenții plâng în cămine pline de rasism, de nedreptăți, de mită, de mucegai și libărci/goange.

Oamenii se chinuie pe salarii de abia își pot plăti facturile.

Copii se chinuie să facă pe plac societății, altfel nu se pot integra social – și mulți au realizat deja că de ce să facă asta.

Așa că… îmi pare rău să zic asta… dar aș da oricând România pe o țară mai dezvoltată, unde familia mea să nu aibă parte de tot ceea ce trăiesc, am trăit și voi mai trăi eu o perioadă de timp aici.

 

Share

Comments

comments

You may also like

Leave a Reply