Studenție

Cu ce se mănâncă studenția?

Există anumite momente din clasa a XII-a ( sau mult mai timpurii )  când parcă toată lumea încearcă să-ți spună cum e la facultate sau la cămin. Sau cum va fi sau la ce să te aștepți. Încearcă să-ți dea sfaturi, să îți ridice moralul, să „fie alături de tine” și să-ți zică faptul că va fi în regulă și că studenția e viață.

Și de asemenea, că va fi mult de învățat, că liceul nici nu se compară cu facultatea și alte bazaconii de genul acesta. Atâtea persoane devin parcă experte în ceea ce înseamnă studenția, încât îți creezi în mintea ta anumite scenarii și anumite idei de cum și ceea ce va fi. Fie că e vorba de multe petreceri sau foarte mult de citit/învățat sau ambele pentru cine-i priceput – este indiscutabil că îți faci o pre-trăire-plan.

Din experiență îți zic – nu știu încă cu ce ( scuzați exprimarea ) se mănâncă studenția. Micul-dejun e obositor, prânzul e și mai și, iar cina? Ce e aia?

Îți zic de pe acum: ține-te de clișeul „până nu vezi cu ochii tăi, nu judeca”. Nu asculta orice persoană, pentru că subiectivitatea îți va măcina gândurile și vei fi umbrită de experiențele lor. Să zicem, frazele ca „La cămin e urât” sau opusul, „Viața de student e la cămin!” nu pot fi decât subiectivizate. Așteaptă să trăiești tu, apoi mai discutăm. Nu lăsa oamenii să îți bage idei în cap, adu-ți aminte că sunt ale lor, nu ale tale. Fiecare consideră lucrurile în felul său, fiindcă vedem o nuanță de gri diferită, prin urmare, indiferent dacă ești elev sau tot student ( mai bine elev ), studenția ar trebui să se rezume la experiența și trăirile tale, nu din poveștile auzite de la X și Y.

Iar cu facultatea? Momentan sunt în pom și pomu’n aer. Aer transilvănean, ce-i drept. Voiam în mod special să scot în evidență dificultatea de înțelegere și acomodare cu programul și toate „problemele” și timpul mult prea scurt de care dispunem. De la persoană, la persoană, acomodarea variază. Nu cred că oamenii ar trebui să judece și/sau să râdă de o persoană care, spre exemplu, nu înțelege de la bun început care e treaba cu seminariile și cursurile, pentru că pur și simplu se prind mai greu și e mult mai diferit pentru ei decât pentru alții. Acum, dacă exagerează și întreabă lucruri mult prea evidente, prostesc de evidente, atunci măcar să se asigure că face asta în privat cu cineva care are răbdare și a auzit destule. Serios vorbind.

Toate ca toate, ca o pățanie recentă, cam de acum câteva ore – să-mi aduc aminte ca niciodată, dar niciodată în viața mea să mai merg cu un autobuz altul decât cel de care mi-au zis toți și care îl iau aproape zilnic. Pentru că atunci când te pierzi cu autobuzul și ajungi la cimitir sau pădure sau în celălalt capăt al orașului în care nu ai idee dacă mai există populație sau populația de-acolo pare atât de cunoscută încât te cutremură gândul în cel mai pătrunzător mod posibil … știi că ai dat-o în bară. Spuneam că vreau să mă pierd în oraș ca să îl cunosc mai bine? Nu, nu, hai să nu, îmi retrag cuvintele. Nu vreau să mă mai pierd. Poate doar prin centru sau cafenele unde ȘTIU sigur că există o urmă de lumină în viața mea nevinovată și pierdută pe străzile acestui minun…Da.

Ah, da, biblioteca universității e simpatică, îmi place de ea.

Share

Comments

comments

You may also like

2 Comments

  • Sophie

    Finalul hihi.
    Te-ai pierdut, la propriu,
    Mă bucur că e binișor, deocamdată. ^^
    Sper să devină din ce în ce mai bine.

    October 9, 2015 at 9:43 PM Reply
    • Amii

      Mno, păi eram sigură că o să mă pierd, nu chiar în momentul ăla, dar a fost în regulă :)) !

      October 10, 2015 at 10:43 AM Reply

    Leave a Reply