Scrieri și povești

Recenzie „Ascensiunea”, de Rebecca Ross

August 8, 2018
Deoarece este un copil din flori, mademoiselle Brienna Colbert a fost alungată din nobila ei familie și trimisă la Casa Magnalia, o școală pentru cei care doresc să devină maeștri ai uneia dintre cele cinci pasiuni: artele plastice, muzica, arta dramatică, înțelepciunea și cunoașterea. Pe măsură ce ziua absolvirii se apropie, Brienna trebuie să facă față nu doar sentimentelor sale interzise pentru inteligentul și frumosul ei profesor, maestrul cunoașterii Cartier Évariste, ci și năucitoarelor amintiri ale unuia dintre strămoșii săi, pe care începe să le retrăiască aievea. Iar aceste țăndări ale trecutului dau la iveala secrete periculoase și ajung să o arunce pe tânără în mijlocul unui complot îndrăzneț, aproape nebunesc, menit să îl detroneze pe regele nedrept al Maevanei pentru a o reînscăuna pe urmașa reginelor îndrituite și a redeștepta la viață magia. Războiul e pe punctul să înceapă, iar Brienna trebuie să aleagă de partea cui vrea să lupte: a pasiunii, loialității și dreptății sau a familiei de sânge și a ambiției.

Atenție! Posibile spoilere!

Cartea prezintă încă de la început imaginea tărâmului și casele nobiliare, ceea ce m-a făcut să-mi placă deja povestea. Iubesc să știu istoria personajelor, să le cunosc povestea, motiv pentru care cunoașterea câtuși de puțin al arborelui genealogic într-o carte de ficțiune pentru mine este un plus extraordinar!

În ceea ce privește modul în care este scrisă cartea, povestea, țin să precizez că este absolut minunat de simplistă și elegantă. Iubesc faptul că nu am resimțit contemporanul în această carte. Nu agreez absolut deloc contemporaneitatea cu care sunt scrise cărțile în ziua de azi, dar Rebecca Ross și-a respectat secolul în care povestea se desfășoară. Povestea este scrisă din perspectiva Briennei, iar modul în care povestește este simplist, de o eleganță inocentă, ce te va face să o îndrăgești de la primele pagini.

În 1566, se conturează și prinde viață povestea unei tinere de șaptesprezece ani, Brienna, o fată superbă, cu un caracter și o personalitate demnă de urmat de fetele din ziua de azi!

Iubesc maturitatea și, totuși inocența personajului, care în mintea mea a prins viață încă de la primele rânduri. Ea duce în spate un trecut de care nu este conștientă și iubesc faptul că totul se desfășoară la timpul potrivit. Acțiunea nu este grăbită, chiar nu am realizat când se termina o etapă și începea alta, căci povestea decurge lin, cu un număr de detalii potrivit, nu exagerat.

Acum, nu vreau să dau spoilere, dar Sfinte Dumnezeule, CARTIER! Sfinte Părinte al Cărților, Cartier este unul din cele mai misterioase-fără-romance personaje pe care le-am întâlnit! Îl vei îndrăgi de la început, deși accentul nu este pus în mod neapărat pe romanță în această carte. Cartier este acel bărbat misterios pe care orice fată îl vrea, îl va avea și l-a avut într-un moment al vieții. Cartier este întruchiparea aventurii imaginației, căci deși nu primești multe detalii despre el, reușești într-un final să ți-l imaginezi alături de Brienna sau alte personaje într-un mod sau altul.

Cartea nu pune accent în mod special pe dragoste, iubire, deși întruchiparea acesteia o vei resimți în fiecare pagină. Accentul este pus, din perspectiva mea, pe evoluția eroinei. O eroină care la doar 17 ani are puterea unei conducătoare. Vei deveni și tu, dragul meu cititor, alături de ea, mai puternic/ă, mai matur. Vei evolua alături de Brienna, căci fiecare pagină te va răscoli puțin câte puțin.

Dacă vorbim despre poveste, este una foarte bine scrisă, din punctul meu de vedere, având în vedere timpul în care se petrece acțiunea. Totul decurge lin, uneori te aștepți la ce va urma, alteori te doar sufletul să vezi că nu este așa cum ți-ai imaginat. Șirul poveștii nu este tras de păr, este logic. Totul va avea sens abia când Brienna, ca și tine de altfel, va pune piesele din puzzle cap la cap.

„Ascensiunea” este cartea care pe mine m-a ținut trează până la răsărit, la propriu. Nu am putut să o las din mână, căci așteptam în fiecare moment să văd ce se întâmplă, și te asigur că nu vei fi dezamăgit dacă și tu vei face la fel. Este o carte pe care o recomand din tot sufletul meu, motiv pentru care îi dau 5/5 ⭐ !

Prezintă o evoluție, o cădere și o ridicare a unei societăți, este o carte feministă aș putea spune, căci toată acțiunea prezintă femeia la putere. Și Cartier. Să nu îl uităm pe dragul de Cartier! Recomand din tot sufletul, în mod special fetele se vor îndrăgosti și vor învăța ceva de la eroina noastră, Brienna.

Cartea este una ce propune puterea unei femei la conducere, ce dorește să inspire tinerele femei să spună ce au de spus, să trăiască așa cum își doresc, să simtă cu adevărat și să nu le fie teamă de viitor, dar nici să rămână blocate în trecut. Este o carte în care nu vei simți vârsta personajelor, nu vei realiza trecerea paginilor, nu există pagini de „umplutură” și nici descrieri exagerate. Atât cât trebuie, există. Trăiește și tu alături de Brienna, de mine, căci eu una am rămas cu sufletul în bucăți după ce am devorat această carte.

Lectură plăcută și ne citim la următoarea recenzie a cărții „Născută din fum și os” de Laini Taylor, pe care azi am început-o, însă cu dor de Brienna, Cartier și restul personajelor din „Ascensiunea”!

Comments

comments

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply