Monthly Archives

August 2018

  • Beauty & Health

    Despre cele 2 luni de vegetarianism și schimbările produse

    C

    ine ar fi crezut că o decizie atât de importantă (din punctul meu de vedere), precum cea de a devenit vegetarian, poate fi luată într-un moment, într-o secundă, cu gânduri precum „De ce nu?” sau „Vrei să încercăm?”. Ei bine, așa a început acum 2 luni de zile mica noastră aventură, cu un simplu „Hai să vedem cum e”.

    Așa că am devenit și eu și iubitul meu drag vegetarieni într-o zi călduroasă de vară, cu gândul că mai mult de câteva săptămâni nu putem, dar iată-ne aici, după 2 luni de zile, neobosiți, fără a duce dorul cărnii și, cel mai important, la fel sau poate mai sănătoși, căci acea decizie a adus odată cu ea și alte mici schimbări pe parcurs.

    Dar hai să începem cu niște detalii mai „profi”.

    2 felii de pâine prăjită neagră, câteva felii de avocado, ouă fierte, condimente și diverse semințe alăturate.

    🌮Ce am eliminat noi din alimentația noastră zilnică? Carnea de orice fel, exceptând peștele, consumat destul de rar, iar eu am eliminat și laptele în ultimele 2 săptămâni.

    🍩Cu ce le-am înlocuit sau ce mâncăm în schimb? Consumăm mai multe ciuperci, soia, mai multă mâncare gătită în casă, mai multe legume și fructe, printre care dovlecei, vinete, mere cel mai des.

    🥗Ce schimbări s-au produs de când s-a renunțat la carne? Ei bine, în primul rând, surprinzător, avem mai multă energie și nu mai suntem balonați zilnic, ceea ce era foarte deranjant. De asemenea, suntem mândrii că nu mai facem atâtea combinații periculoase pentru stomac, pentru că peste tot, carnea se combină cu orice oricât oricum, iar pentru unii oameni, poate fi periculos pentru stomac. Eu, spre exemplu, dacă mâncam pui la grătar/cuptor, alături cu ciuperci, alte legume, pâine – la o masă, mă trezeam super plină, super balonată, și pe deasupra mi se făcea și foame iar peste vreo 3 ore. Acum, dacă scot puiul din ecuație, și mănânc ciuperci la grătar, alte legume și poate și pâine (care nu mai își are rostul sincer, căci strică gustul), mă simt mai mult decât bine.

    ☕În ce constă mesele noastre? În principiu, diverse legume gătite diferit, fructe zilnic, soia gătită (de Marius, căci eu am încercat și parcă era pâine înmuiată în apă), avocado (în guacamole), mâncăm orez, pizza, paste gătite doar cu ingrediente de grădină; cam orice poate fi mâncat fără carne. Ce-i drept, nu am mai mâncat nici prăjeli în afară de ouă ochiuri mai mult fierte (căci dacă pui puțin ulei de măsline, condimente, puțină apă și acoperi cu capacul tot timpul cât le lași în tigaie, au un gust SEMNIFICATIV mai bun).

    🍕Ce dificultăți am întâmpinat? Este FOARTE greu acum să mănânci în oraș! Nu am observat până acum, dar sunt 20 de file în meniu cu preparate din carne, una cu salate (cu carne, că na, românii ar pune carne și în fructe dacă ar putea) și jumătate de pagină de garnituri… Na poftim, alege și tu ceva!

    De asemenea, aparent nimeni nu ne credea în stare de asta. Adică, români care nu mănâncă carne? Și mai și, cum de noi, tineri care ar trebui să mâncăm numai fast-food și până acuma ne-au sărit în cap că de ce mâncăm – am renunțat acuma pur și simplu? Sfinte Dumnezeule, orice am face, niciodată nu-i poți mulțumii pe toți. Dacă mâncăm, de ce mâncăm, dacă nu mâncăm, de ce nu mâncăm. Multă vreme eu una m-am simțit vinovată că am renunțat la carne, în mod special pentru că familia mea face grătar cam de 2 ori pe săptămână și cam toate mâncărurile sunt cu carne. A fost o decizie sănătoasă pentru noi și nu cred că trebuie să ne explicăm la fiecare pas, tuturor.

    A devenit epuizant să răspund tuturor cu „De ce nu mai mâncați carne?” și să le explic că nu, nu sunt bolnavă, nu am nimic la cap, da, încă putem și nu, nu simțim lipsa absolut deloc.

    Clătite americane cu zahăr pudră, sos de caramel, fructe, nuci și înghețată.

    🤷‍♀️Acum, cred că unii din voi s-ar putea să întrebe de greutate. Ei bine, nimic nu s-a schimbat până acum o săptămână. Nu am scăzut, dar nici nu am luat în greutate (în ciuda faptului că în ultimul an de facultate am luat cam 10kg la bord). Se zice că majoritatea celor care trec la meniu vegetarian, slăbesc după o perioadă, în schimb la noi s-a simțit doar pe plan psihic.

    🏃‍♀️🏃‍♂️Acum o săptămână, în schimb, am făcut un pact cu Marius și am început să alergăm zilnic, în jur de 40 minute pe seară, cu o zi pauză, duminică. L-am lăsat să devină antrenorul meu personal, am mâncat ce am vrut, dar nimic după ora 6-7 seara, doar apă și un fruct dacă îmi era foarte foame.

    Corpul nostru s-a obișnuit acum cu acest program destul de repede, în mod special am reușit să alerg mai mult de 5 metri fără să obosesc (haha). Zilnic mâncăm altceva, dar ce vrem, în cantități mai micuțe și mereu fructe și apă. Așa că, deși în 2 luni nu s-a cunoscut nimic, într-o săptămână am reușit să slăbesc aproape 2kg (și am și mâncat ditamai porția de paste ieri).

    Da, am renunțat la dulciuri și snacks-uri, exceptând ciocolata și semințe. De asemenea, facem waffe la micul-dejun (sau clătite), cam de 2 ori pe săptămână.

    Așa că, sfatul meu este să iei întotdeauna decizii potrivite pentru tine, pentru sănătatea ta, fără a găsi scuze sau explicații altor persoane. Ești stăpânul corpului tău, așa că ai grijă de el!  A fi vegetarian chiar și parțial e o alegere care îți va aduce schimbări pe parcurs, nu doar „Gata cu carnea”. Nu trebuie să ai un motiv, nu e vorba de a fi „la modă” și nici de a proteja animalele. Ești unul singur împotriva unei mari majorități de carnivori din România, dar nu o dăm în astfel de prelegeri acum. 

    Share