Scrieri și povești

Poezii pierdute în noapte și reîntoarcerea la ceea ce eram

July 26, 2018

C

uvinte și versuri. Strofe și paragrafe. Nu am mai scris de foarte mult timp la proiectele mele personale. Am începute trei cărți, toate absolut diferite, și totuși cu aceeași iubire care să le învăluie în misterul pe care le merită. Nu știu cine din trecut îmi mai citește blogul, căci va știi despre ce vorbesc, dar vreau să vă povestesc ceva.

Inițial, acest blog era dedicat mini-poveștilor mele (vezi vechi postări din „3am”). Ceea ce scriam eu la 3 dimineața în camera mea de acasă, în timp ce restul universului dormea. Ceea ce eu scriam era întotdeauna asociat cu o melodie pe care căștile mele vechi, acum rupte, mă ambiționau să creez, să ilustrez prin simple cuvinte și paragrafe. Scriam pentru că visul acestei micuțe de foarte mulți ani este să scrie cărți. Dar mereu a găsit scuze, mereu a intervenit acel obraznic univers care să îi ocupe timpul cu altceva sau chiar și cu nimic.

Am câteva autoare preferate care m-au învățat să scriu, voi menționa acum doar pe Deborah Harkness și Cassandra Clare. Niciodată nu am suportat acele cărți în care e dialog și îmi explică prin dialog mereu ceea ce fac personajele. Sunt adepta detaliilor, construirii unei povești complexe, în care explic fiecare pas al personajului. Mă înțelegi, nu? Atunci când citești o carte și îți este explicat atât de bine și atât de frumos ceea ce se petrece în acea lume încât îți este IMPOSIBIL să nu îți imaginezi? Să nu construiești acele sate, orașe, să nu-ți imaginezi acele priviri, atingeri, să simți acea ură, acel dispreț sau acea iubire interzisă? Să îți tremure inima de emoție atât de tare încât trebuie fie să citești în continuare pentru a te calma, fie să iei o pauză, altfel te-ai pierde complet?

Știi despre ce vorbesc, dacă îmi citești blogul și articolul acesta.

Nu am apucat să public nimic, însă vreau să mă reîntorc la acele scrieri și mini-povești. Să devin mai bună, să construiesc universuri și lumi și să readuc la viață suflete de mult pierdute. Și vreau să vă împărtășesc ceva… Ceea ce m-a făcut să iubesc cărțile autoarelor menționate anterior ( evident, pe lângă tot ceea ce au scris până acum în totalitate) a fost integrarea poeziilor, poeților în poveștile lor. Cassandra Clare își începea părțile din cărți cu poezii, iar eu am iubit atât de tare ideea încât am început să scriu și eu la rândul meu, potrivite pentru poveștile mele. Nu sunt fană poezii, recunosc, însă ceea ce transmit integrate într-o carte, în mod special ficțiune pentru mine, este remarcabil!

            De aceea, până la 24 de ani vreau să am o carte publicată. E un vis. E o dorință. E un scop. O ambiție. O iubire față de ceea ce sunt. Iar asta implică mai mult decât muncă. De aceea, voi începe să împărtășesc ceea ce sunt, cu voi, cei ce ați rămas și veți rămâne de azi înainte. 

          M-am pierdut pe drum, am scris din toate câte puțin, dar cred că a venit vremea să mă stabilesc. Să mă regăsesc și deși asta sună mai personal decât îmi propuneam să scriu azi, până la urmă este decizia unui blogger de peste 4 ani, necunoscut, pierdut de-a lungul timpului. Am cuvintele la mine, mai rămâne sprijinul celor dragi. Voi, ai mei, celor ce iubesc și știu să existe.


Bonus: una din ciornele pentru început de capitol, nemodificată, negândită, doar simțită și scrisă dintr-o suflare.

Pe sub mândra-ți suflare rece
Ai alunecat în universu-mi de mult pierdut
Cu al tău zâmbet, precum sângele și mierea
Ai răscolit un suflet pustiit, căzut.
Și ai tăcut, precum o zeiță nerostită
Și m-ai vindecat de o natură moartă,
Rostește acum stelele din întuneric
Ce te-ar purta înapoi la viață.

Comments

comments

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply