(Anti)Sociali Personalmente

Trebuia să mă despart de mine ca să realizez cât mă iubeam

March 21, 2016

A

tât de tare vreau să subliniez importanța acestui articol, încât nu știu cu ce idee să încep. Personală sau la general? Să-ți povestesc întâi ce am învățat eu ca să știi la ce să te aștepți… sau să te fac să înțelegi ce fel de persoană poți fi pentru tine însuți? Nu știu dacă mă înțelegi, dar caruselul de trăiri, sentimente și experiențe în care m-am băgat neintenționat, probabil stând în linie de ceva timp dar neavând vreun declanșator, m-a cam dat peste cap din mai multe puncte de vedere.

O să încep cu o întrebare mai complicată, pe care și eu mi-am adresat-o mult timp până să pot răspunde la ea cu sinceritate și fără să mă gândesc sau să pun atât de multă presiune pe ea:

De ce iubești ceea ce iubești la tine?

Întrebarea mea, citibilă de câteva ori bune la început pentru a fi înțeleasă, pune accent pe cunoașterea brută a percepției asupra sinelui.. adică dacă știi că te iubești sau nu, dacă recunoști sau e doar o iluzie, o acceptare în conformitate cu persoana ta în acel moment sau cu acțiunile tale într-o perioadă anume. Mai simplu, te iubești? Te accepți așa cum ești? Vrei să te fac să înțelegi mai ușor?

Toate ca toate, dragul sau draga mea, înainte de a căuta iubire și de a iubi pe cineva, așa cum își dorește fiecare, indiferent sub ce formă, caută să te iubești pe tine. E foarte important să realizezi cât contezi și cât lași să se vadă asta la exterior. Este foarte important ca accentul să cadă pe a ta persoană, pe ale tale decizii, bune sau constructive, nu rele; este foarte important să înțelegi cine ești, ce vrei, ce cauți, ce vezi, mereu să ajungi să îți poți răspunde când te adresezi ție-ți cu „de ce?”.

Vezi tu, eu nu eram așa acum câțiva ani. Eu chiar nu găseam absolut nimic să apreciez la mine, dar să mai facă și alții asta. Nu m-am încumetat să vorbesc pentru mine, să ridic glasul mai mult decât trebuie, să răspund cu orice bazaconie care-mi trecea prin gând cu adevărat deși era cel mai probabil să fie bine. Nu mă simțeam eu când eram cu alte persoane. Nu mă simțeam eu decât atunci când eram singură. Nu mă înțelege greșit, eram singură, însă nu mă simțeam în mod deosebit singură/în singurătate. Îmi displăcea imaginea mea în privat, recunosc, dar nu așa mult cum îmi displăcea în societate. Am ales să implic în mod conștient judecăți, prejudecăți, vorbe adresate – dar nu mă întreba de ce, acum nu știu de ce naiba făceam asta. Dar am ajuns într-un punct în care paharul s-a umplut. Am ajuns într-un punct în care am realizat că este destul și nu doar atât, ci am și acționat. Una este să îți dorești să faci ceva și să te schimbi, alta este să și faci ceva în privința asta.

Eu sunt prima persoană care s-a despărțit de mine, nu știu cât de dubios și amuzant sună asta – dar e un adevăr. A fost momentul acela în care am tras săgeata arcului în spate pentru a mă arunca apoi cu putere și încredere în față. Atunci m-am despărțit de mine, când am realizat cât de sus pot ajunge pe cont propriu. Atunci am trecut cu mândrie la o nouă etapă de care 99% din persoanele pe care le cunoșteam și se presupunea că îmi sunt alături nu mă credeau în stare.

Au trecut puțin ani de atunci, dacă nu mă înșel, vreo 3 ani, dar uite că iar am fost și sunt nevoită să folosesc acel arc. Poate pentru că am nevoie, poate pentru că săgeata mea nu s-a dus prea departe și am ajuns-o din urmă. Poate pentru că pur și simplu vreau să-mi cresc iubirea de sine. De ce nu?

Și acum să ne întoarcem la tine. Mi-aș dori să faci parte din articol și să-mi spui într-un comentariu un motiv pentru care te iubești și un motiv pentru care crezi tu că nu te iubești sau nu meriți să fii iubită. Dar acum scrie-l, te rog.

L-ai scris? Bine, continuă să citești.

Sigur l-ai scris? Scrie-l!

Știu că asta înseamnă un efort maximal din partea ta, dar dacă tot ai ajuns să citești până aici, nu strică încă un mic efort în plus.
Despre ce voiam să vorbesc? Ah! Despre tine!

În două cuvinte… te ador. Te ador. Te ador.

Recitește. Iar. Din nou. Încă o dată. Ți-a tresărit puțin inima? Măcar puțin? Un bob de sentiment, ceva? Înseamnă ceva pentru tine acele cuvinte? Le-ai spus cuiva vreodată, în condițiile în care să însemne ceva pentru tine cu adevărat? Întrebarea mea este… ți le-ai spus vreodată ție însuți?

Serios acum, ți-ai spus vreodată cu voce tare că te iubești? Că te placi? Că ești mândru sau mândră de tine ca persoană, nu neapărat într-un context anume? Pentru că dacă nu, atunci avem o problemă. Nu numai că arăți faptul că nu te apreciezi destul, dar și că mai degrabă pui accent pe părerea și pe importanța care îți este acordată de către alții, decât pe cea pe care ți-o acorzi singur în momentele în care te vezi doar tu și ești singur cu tine.

Să recunoști faptul că te apreciezi, că te iubești, în ziua de azi poate părea narcisism, modestie, supraapreciere sau mai știu eu ce. Dar, dacă stai bine să te gândești, cine este prima persoană în care poți avea încredere din lumea asta în afară de tine? Cine este prima persoană care simte? Cine altcineva să trăiască pentru tine? Dacă tu nu vezi cât ești de important în fața ta, cum vrei să vadă alții? Dacă nu tu te accepți pentru cine ești cu adevărat, cum vrei să te accepte alții? Sau, mai contează?

Deci, unde ai rămas cu arcul ăla? Nu-mi spune că te desparți și tu de tine acum! Ruinez o relație sau o întăresc, ce fac eu aici?!

Comments

comments

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply Sophia April 19, 2016 at 10:47 AM

    Și uite cum acest articol a devenit unul dintre preferatele mele. ♥ (recunosc, zic asta la fiecare articol dar stilul tău de scriere chiar îmi face inima să tresalte)

    • Reply Amii April 19, 2016 at 12:17 PM

      E și unul din preferatele mele /modesta de mine hăhă/ Mulțumesc, Soph ❤️‍

    Leave a Reply