10 lucruri Studenție

5 reacții pe care la au oamenii când aud că studiez Psihologia la facultate

March 5, 2016

T

rebuie să recunosc, uneori tind să înclin balanța entuziasmului spre faptul că sunt studentă, nu neapărat la Psihologie, ci pur și simplu că am acest statut. Vezi tu, liceul pentru mine a fost o etapa pe care mi-am dorit să o sar din punct de vedere al cunoștințelor. Da, m-am dezvoltat/ schimbat ca persoană – dar rămân la capitolul acesta. Pe când, întotdeauna m-am văzut situându-mă printre studenți. Facultatea îmi era un target în viață pentru că știam că experiența e nemăsurabilă.

Indiferent dacă o persoană alege sau nu de prima dată facultatea potrivită, ar trebui să considere fiecare zi ca pe o nouă experiență, o nouă provocare, și să schimbe ceva dacă nu le este bine, lucru pe care nu mulți îl fac – iar asta duce la stări negative, chiar depresie (cunosc cazuri).

Întorcându-mă la oile mele – trebuie să te fac să înțelegi ceva înainte să încep să enumăr reacțiile acelea, pentru că la fiecare a trebuit să le explic aceleași lucruri:

• Nu, nu învăț să-ți citesc gândurile deocamdată hăhăhă
• Treci peste ideea aceea că psihologul stă pe o canapea și-ți ascultă problemele și te întreabă „și cum te simți în legătură cu asta?” – La început e amuzant când îi aud pe oameni spunându-mi asta, dar apoi devine deja frustrant.
• Nu învățăm numai „filozofii” și despre Freud sau Wundt. Cunoștințele pe care le dobândim se întind de la genetică, anatomie, statistică… la istorie, dezvoltare, socială etc etc etc. Ne-am „jucat” (sau cel puțin încercat) și noi cu numere și sistemul nervos și altele ce vor urma.
• Nu ne puneți, vă rog, din primul an să vă hipnotizăm sau să facem portretul robot al cuiva. Ce naiba să știm noi în primul an?
• Nu mă puneți nici să vă explic fiecare gest pe care altă persoană îl face. Știu câteva, nu neg.

  1. Rude – pentru că știți competiția aia internă dintre familii

„Psihologie? Și ce faci mai departe? Câți ani sunt? Ce înveți acolo? Ce poți să ajungi? Nu se câștigă prea bine. Ce să faci cu Psihologia în România la momentul de față ? De ce nu te-ai dus la medicină? VEZI SĂ NU AI RESTANȚE! O să lucrezi cu nebunii?”

 2.   „Vrei să dai de oameni nebuni? Cu probleme? Trebuie să iubești oamenii ca să poți învăța și să faci așa ceva. Nu știu cât viitor ai în România.

3. „Îmi place psihologia. Am văzut la TV psihologi care consultau oamenii cu probleme. Foarte interesant. Ai învățat hipnoza? Știi la ce se gândesc oamenii? Nu filozofați mult voi? Îți place să stai la birou, să înțeleg. Vrei să-ți deschizi și tu cabinet?

4. Psihologie? Cred că e ușor acolo, e doar de citit. Dacă te duceai la medicină sau pe matematică ceva…”

5.  Ce faceți voi acolo? Faceți experimente pe oameni? Nu pari nici tu cu toate oile acasă, văd de ce ai ales psihologia

Interesant a fost la început faptul că oamenii asociază psihologul doar cu „oamenii nebuni” și mai puțin cu cei care au o problemă nu neapărat de natură patologică. În mod special, în concepția multor persoane, să te duci la psiholog este ca și cum ai recunoaște că ai o problemă, iar asta ți-ar strica imaginea – ei văd asta ca pe o rușine. A pune preț pe ceea ce lumea vorbește despre tine, în ciuda problemelor reale cu care poate te confrunți- e o totală și maaaaaaare greșeală, bine?

Oamenii ar trebui să-și revizuiască cunoștințele despre psihologie și psihologi în mod special. Să realizeze faptul că nu este o rușine dacă te confrunți cu ceva și ai nevoie de o consultație, două, treizeci, câte-or fi nevoie.

Tu ești important, de la sănătatea fizică, la cea psihică. 

Comments

comments

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply