Beauty & Health

🍂 TOP 3 produse make-up preferate #Octombrie 🍂

M

achiajul unei femei poate spune foarte multe despre ea ca persoană, trebuie să recunoaștem. În ziua de azi, cu puțină atenție acordată nuanțelor, intensității machiajului, numărul de minute, ore sau chiar produse folosite, îi pot aduce unei femei o caracteristică în plus de aflat, discutat sau chiar admirat atunci când este privită de către ceilalți. Ami aici de față are o mică pasiune, ascunsă, în ceea ce privește make-up-ul și îngrijirea tenului și a părului, căci nu cred că am mai vorbit pe blog despre asta, dar voi începe de azi, căci știu cât este de urmărit acest subiect și, evident, eu însumi sunt o mare admiratoare a altor bloggeri sau vloggeri de beauty. Cum în ultimul timp am o vagă impresie că obsesia mea pentru make-up o ia razna, deși talentul este cu semnul întrebării, m-am gândit să încerc, să experimentez și să descopăr până unde aș putea merge nu doar cu ajutorul lor, dar și cu articolele de Lifestyle/Make-up/Îngrijire.

Azi aș vrea să vorbesc despre produsele mele preferate din luna Octombrie, dacă tot suntem pe aproape de sfârșitu-i. Achiziționate recent și intrate cu mult drag în mica mea colecție (vă voi scrie și de unde le puteți achiziționa și voi), dar și în inimă, acestea sunt:

1. Setul de 6 pensule Mermaid Brush

Pentru orice iubitoare de #beauty, setul de pensule nu trebuie să lipsească niciodată din colecția personală, nu doar pentru că este absolut necesar unui machiaj de zi cu zi, de seară, de orice tip de întâlnire sau pentru plăcerea proprie, dar asigură aplicarea produselor mult mai rapid și… să recunoaștem, este atâââât de plăcut sentimentul de a trece cu acele perii mici și moi peste chipul nostru, nu-i așa?

Ce mi-a plăcut foarte mult la acest set este design-ul Mermaid, trebuie să recunosc, mi-a furat ochii! Dacă până acum nu am acordat prea multă atenție pensulelor „mari”, stufoase, căci folosesc deobicei doar BB Cream (voi vorbi și despre asta imediat) ce nu necesită aplicarea pudrei, m-am gândit să schimb ceva la rutina mea de beauty și să pătrund mai mult în lumea aglomerată a pensulelor.

Le-am testat puțin, abia se vede, nu-i așa? Dar sunt mulțumită de ele din varii motive: produsele (pudra, tușul solid,…) nu se pierd pe drum și nu încarcă tenul. Am pățit să folosesc o pensulă ce efectiv păstra totul printre pori și abia se aplica pe ten, dar nu am de gând să dau numele căci ar fi păcat la cât de cunoscută este firma respectivă. Urmează să le testez mai mult, dar per-total, sunt adorabile și satisfăcătoare, pe moment! Ah da, partea care e și pro și contra? Mânerul este un fel de plastic care le face să pară dubios de ieftine, dar pe de altă parte nu îmi alunecă mâna ca alte pensule. Și nu, nu sunt din păr natural.

2. Paleta de farduri de obraz Makeup Revolution

La modă trecătoare este conturarea, să zic excesivă, a feței, de la umbrire excesivă la blush și mai ales iluminator. Sunt fană conturare, însă într-un mod subtil și elegant. M-am îndrăgostit de paleta aceasta de când am văzut-o prima oară și m-am decis să o încerc cât mai repede. Conține 8 culori pigmentate, puțin șterse odată luate cu pensula, dar intense în același timp pe ten. De la blush, la iluminator și umbrire, am tot ce-mi trebuie. Țin să precizez că este paleta cu nuanțele cele mai deschise, eu fiind destul de albă la ten, dar sunt și mai închise.

Clar – iubesc această paletă! Nu doar pentru că se integrează foarte bine pe ten, dar și pentru că îmi oferă alternative la conturare și are acel „chic” elegant și drăguț care se poate transforma foarte simplu într-un sexy de seară.

Cât despre nuanțe și durata lor, le-am testat în ultima săptămână zilnic și cum am fost plecată de dimineață de la 7 jumate, până seara după ora 18, 19, a rezistat eroic cam 2/3. Nu încarcă tenul, țin să precizez și că aproape toate sunt sclipicioase 😂😂, dar asta cred că deja se observă.Observații contra? Nu încărcați tenul cu mai mult de două, maxim 3 nuanțe, mai ales dacă toate sunt „sclipi” pentru că se vede și la lumină de interior, nu doar la cea naturală, iar apoi vei părea un brad de Crăciun, drăguț totuși.

3. Fondul de ten Ultralight Foundation

Sunt foarte pretențioasă la fond de ten – nu pentru că sunt eu mare makeup artist și nici pentru că am probleme cu tenul – dimpotrivă. Pentru că singurele pretenții ale tenului meu, personal, sunt pistruii și petele roșii ce-mi apar și pe piept din cauza anumitor emoții, dar și în anumite părți ale zilei, încerc de fiecare dată să aleg un fond de ten cu acoperiră ușoară – medie. Plus că nu mi se pare absolut deloc estetic să se vadă fondul de ten ca la un acrobat de circ. Și nici diferența de 10 nuanțe de pe față în comparație cu gâtul.

Fetelor, fiți atente! 👀 Lumea observă, se uită, nu aveți zilnic norocul să dați peste persoane care să nu vă judece sau să știe că voi întârziați la muncă sau facultate sau școală și nu ați avut timp să vă întindenți bine fondul de ten.

Nu aș știi cum să-ți spun să-ți alegi fondul de ten, eu îl încerc deobicei pe mână și pe gât și în 90% din cazuri, aleg aproape sau chiar cea mai deschisă nuanță (Ivory), pentru că sunt o brânză.

Înainte să-mi achiziționez drăguțenia din imagine (se și observă de unde este, așa-i? Foarte subtil, Ami), doi ani sau mai bine, am folosit un anumit tip de fond de ten, mai bine spus BB Cream. Și nu amărâtele și falsele, inutilele și încercările eșuate de la Garnier sau care a mai produs în ultimii ani, ci BB cream de la mama lui de acasă, Coreea de Sud, unde știm bine cu toții cât de înnebuniți sunt acei oameni după beauty și îngrijire. BB Cream-ul de la ei este de mai multe feluri pentru toate tipurile de ten și au o singură nuanță universală din fiecare, căci îți ia culoarea tenului tău. Dacă ți se pare închis, așteaptă câteva minute, iar apoi vei observa că nu are același efect ca un fond de ten normal, nu încarcă tenul și nu necesită pudră în mod obligatoriu.

Dar acum să vorbit despre fondul de ten din imagine. Ce mi-a plăcut foarte mult este consistența foarte lichidă, care se întinde foarte bine pe ten, nu mi-a venit să cred ce fin și ce plăcut se simțea pe piele. Am avut niște experiențe urâte cu fondul de ten și de atunci nu am mai luat unul „normal”.Revenind!

PRO:

  • Consistență lichidă
  • Culoare plăcută în urma utilizării
  • Se întinde ușor
  • Nu încarcă tenul și nu îl face să pară plin, cu acele mici găurele sau puful de găină ce tinde să apară mai ales după pudră – doar eu îi zic puf de găină?
  • Se ia ușor la demachiere, dar nu pe timpul zilei.
  • Prețul

CONTRA?

  • Are o acoperire mai mică decât credeam, deși nu mă deranjează în mod special.
  • Are tendința să se adune puțin într-o zonă a feței, fie în zona gurii, fie la cearcăne, deși cu o bună fixare cu pudra se rezolvă. (La BB Cream nu pățeam asta)

Primele două produse sunt achiziționate de aici!

Cam atât pentru ziua de azi! Voi face acum în luna noiembrie un giveaway micuț 🎁, probabil început pe instagram, pentru a sărbători începutul categoriei de #beauty! 💄 Aștept cu mult drag părerile voastre, dacă le-ați încerca și voi sau dacă le-ați încercat deja și cum vi se pare ideea noii categorii!

Aveți grijă de voi și ne citim pe blog!❤🍂

Share

Comments

comments

You may also like

6 Comments

  • Georgy

    In ultimele zile pot spune ca am devenit si eu o mica adoratoare a acestei categorii xD In principal din nevoia de a ma putea machia singura la banchet :))) Curand imi voi incepe si eu o” colectie” si chiar aveam nevoie de cateva sugestii. Eu ma gandeam sa-mi iau pensulele de la Essence, dar acu nu mai sunt asa sigura. 😞
    Ma bucur mult ca te-ai decis sa abordezi si aceasta “ramura” si abia astept sa-ti citesc urmatoarele articole, indiferent de categorie. 😀 Mult succes!

    October 26, 2017 at 4:13 PM Reply
    • Amii

      Știu, și eu încerc să învăț cât mai mult, dar totuși să rămân la stadiul de natural, fără să mă complic cu foarte multe produse, nu vreau măști totuși :)) Caută review-uri la diferite pensule, seturi, nu te grăbi să alegi unele că și ele contează super mult! Am avut unele atât de false și atât de nașpa că zici că erau pensule de desenat pentru copii de clasele primare, d-alea de acuarele…
      Mulțumeeeesc mult de feedback! ❤🍂

      October 27, 2017 at 12:41 AM Reply
  • Georgiana Yumiko

    Why hello there, set drăguţ de pensule! 😍😍 Văzusem pe net la un moment dat unul cu conceptul de unicorn, la fel de adorabil.
    http://images.contentful.com/eoaaqxyywn6o/UNLA0001F_1_L.jpg/bdbea9356d8c9d972997ea5ae57f6b2d/UNLA0001F_1_L.jpg?w=300&h=300

    October 26, 2017 at 4:40 PM Reply
    • Amii

      Le știu și pe variantă unicorn, dar am profitat de reduceri la cele mermaid ❤🍂 Ambele sunt adorabile oricum!

      October 27, 2017 at 12:37 AM Reply
  • Oana

    Buna! Dupa ce ti-am citit recenzia, m-am hotarat sa-mi comand si eu niste pensule noi de pe pink panda. Intrebarea mea este daca sa mi le iau pe cele Queen sau Unicorn,ambele placandu-mi foarte mult. Si legat de calitate… au cazut perii? Sau ai observat sa se adune produsul si sa nu uniformizeze destul?

    November 18, 2017 at 9:55 AM Reply
    • Amii

      Bună! Mulțumesc pentru comentariu și mulțumesc în primul rând că ai citit articolul!
      Eu ca să mă decid întotdeauna mă întreb 2 lucruri: (1) voi folosi toate produsele? în cazul tău, pensulele? Știu și le pot folosi pe toate? (2) Calitate/Preț : se merită?
      La mine una la pensule nu, nu au căzut. Le-am spălat, se spală repede, bine. Dacă folosesc mai multe nuanțe, de exemplu la highlighter / blush / contur – întotdeauna le șterg cu un disc demachiant ca să nu se combine culorile, pentru că se conturează destul de ok, dar cred că depinde și de produsul cu care le combini, nu doar de pensule. Se uniformizează ok, nu am avut probleme și le folosesc zilnic. O chestie însă îmi displace puțin, că nu sunt mai tari perii la unele pensule. Spre exemplu cea de pudră e ok, nu e tare, e potrivită. În schimb cea de eyeliner (sau eu o mai folosesc pentru sprâncene) putea fi mai tare, mai aspră puțin ca să-mi ușureze aplicarea. La fel și cea de fond de ten, nu e la fel de tare precum mi-aș fi dorit, dar se aplică ok totuși.

      November 20, 2017 at 4:57 PM Reply

    Leave a Reply